...atunci cand suntem supusi sentimentului puternic de durere,pierderea cuiva drag noua, simtim si vinovatia pierderii. Oare am fi putut face ceva, am fi putut spune ceva... sa oprim evenimentele acestea nefericite?...
Singura consolare ramane divinitatea, pe care fiecare din noi o percepe in moduri diferite, dar chiar si asa...ea exista in noi si parca este singura care mai poate alina.
Cred ca suntem dotati cu o bariera a durerii, care o lasa sa treaca incet pentru tot restul vietii noastre si nici un eveniment cat se poate de fericit nu ne poate face sa uitam sau sa inchidem acea bariera definitiv. Cei dragi pe care i-am pierdut vor trai prin noi si prin amintirile noastre, este o datorie a noastra a fiecaruia sa pretuim fiecare zi si in fiecare zi sa ne intrebam: daca maine pentru mine nu ar exista...toti cei dragi mie stiu cat de mult ii iubesc?
Nu cred ca sunt naiva sau ca ceea ce cred este o naivitate cred doar ca cei care vor considera acest lucru nu au trait aceste nefericiri si ca ei sunt cei naivi si le doresc din tot sufletul sa ramana asa....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu